COMUNICAT
Informăm membrii AAM că pe 16.02.2009 ,
Curtea de Apel Bucureşti s-a pronunţat
pe apelul introdus de Nicolaevici Mihai, susţinut de toţi
membrii AAM, ca intervenienţi, cu privire la
legalitatea hotărîrilor AGA din 1993,
respingându-ne apelul ca nefondat.
Decizia pronunţată de Curtea de Apel nu este
motivată , aceasta urmând să fie întocmită în circa 1-2 luni. Am
introdus imediat recurs împotriva acestei sentinţe,
recurs ce urmează să fie motivat de îndată ce va apare motivarea
instanţei de apel.
Decizia Curţii
de Apel este scandaloasă , o cerere atât de fondată ca a noastră
neputând fi respinsă decât în condiţiile în
care instanţa s-a lăsat din nou
cumpărată de adversarul nostru, Banca Unicredit
Ţiriac.
Cele două judecătoare corupte,
care ne-au privat de o sentinţă
binemeritată, se numesc:
-
SEKELY POPA ALINA, preşedinte
complet
-
ŢILIMPEA GEORGETA , membru
Vom face cunoscut tuturor forurilor interne şi internaţionale
numele acestor două judecătoare corupte.
Cei care doresc să
cunoască argumentele noastre, o vor putea face citind concluziile scrise
depuse la dosar de avocatul nostru , dl.Duţescu
Cristian, concluzii pe care le anexăm la prezentul comunicat.
Facem totodată
cunoscut că dl.Nicolaevici şi
AAM nu se vor lăsa intimidaţi de manevrele
de culise făcute de Banca Unicredit Ţiriac pentru a
ascunde potopul de ilegalităţi pe care s-a
construit situaţia actuală a băncii.
Deşi
ne-am adresat în ultimele luni de mai multe ori conducerii din România a Băncii Unicredit
Ţiriac, precum şi
conducerii de la Roma şi Viena
a Băncii Unicredit , nu am primit nici un
răspuns. La apelurile noastre de conciliere şi
de rezolvare amiabilă a conflictului de interese din cadrul acţionariatului băncii, aceasta ne-a răspuns
prin exercitarea de noi influenţe asupra justiţiei din România.
Luăm astfel act că
banca doreşte escaladarea conflictului până
într-acolo încât acesta să fie adus la cunoştinţa
întregii opinii publice din România şi din
străinătate. Ca
urmare, facem cunoscut că ne vom adresa presei române şi
străine, precum şi autorităţilor
din România şi străinătate care ne-ar
putea ajuta să curmăm influenţele care
se manifestă asupra justiţiei din România. Vom merge până într-acolo
încât vom solicita insistent Comisiei Europene de la Bruxelles , punerea
României sub supraveghere atentă la capitolul Justiţie,
având în vedere gravele şi repetatele erori
judiciare care se produc.
Solicităm membrilor
asociaţiei să nu se demoralizeze de
această înfrângere nemeritataă în justiţie şi să-şi păstreze încrederea în dreptatea
noastră şi în posibilitatea de a izbândi.
Dacă nu vom reuşi în România, facem
cunoscut că, în ultimă instanţă, ne
vom adresa şi Curţii
Europene pentru Drepturile Omului , cu credinţa
nestrămutată că ne vom găsi dreptatea în faţa primei instanţe
care va judeca corect cauza noastră.
Nicolaevici Mihail Paris
Iniţiator AAM
CURTEA DE APEL BUCUREŞTI
DOSAR NR:33102/3/2006
TERMEN DE PRONUNŢARE: 16.02.2009
CONCLUZII
SCRISE
Vă solicităm admiterea apelului, astfel cum a
fost formulat, având drept consecinţă trimiterea cauzei spre
rejudecare, în temeiul art. 297 alin.1, întrucât prima instanţă nu a
intrat în cercetarea fondului.
Din raţiuni legate de soluţionarea
unitară a cauzei, având în vedere şi practica Curţii de Apel
Bucureşti în materie[1],
reiterăm susţinerea potrivit căreia soluţia optimă în
ipoteza admiterii apelului o reprezintă trimiterea întregii cauze spre
rejudecare, urmând ca instanţa de fond
să aibă în vedere dezlegările în drept date de
instanţa de apel.
Vă solicităm, de asemenea, admiterea
cererilor de intervenţie în interesul apelantului-reclamant ca fiind
legale şi temeinice.
În cadrul apărărilor formulate în faţa
instanţei de fond cu privire la excepţia prescripţiei dreptului
material la acţiune, precum şi în cadrul motivelor de apel, am
arătat că există două planuri în cadrul cărora am
construit argumentaţia ce justifică respingerea acestei
excepţii.
În primul rând, am arătat că ne-am întemeiat
acţiunea introductivă pe dispoziţiile dreptului comun, singurul
aplicabil la data de 9 aprilie 1993, în condiţiile în care fostul art.90
din Legea nr.31/1990 viza numai cauzele de nulitate absolută ale
hotărârilor adunărilor generale ale acţionarilor. În aceste
condiţii, dreptul la acţiunea în constatarea nulităţii
absolute este imprescriptibil, în lumina dispoziţiilor art. 2 din Decretul
nr.167/1958 privind prescrpţia extinctivă.
În al doilea rând, în subsidiar, am arătat
că, dacă am achiesa la teza potrivit căreia în perioada
1990-2003 a existat un regim comun aplicabil acţiunilor în declararea
nulităţii absolute a unei hotărâri a adunării generale cu
cel incident acţiunilor în anulare, excepţia prescipţiei
extinctive nu este fondată, întrucât termenul de prescripţie nu a
început să curgă din moment ce Hotărârea AGEA a Băncii
Comerciale Ion Ţiriac nu a fost publicată
până la momentul introducerii acţiunii în Monitorul Oficial al
României, astfel cum prevedeau cerinţele fostului art.89 din Legea
societăţilor comerciale. În aceste condiţii termenul de prescripţie,
stipulat de fostul art. 90 alin.2, nu poate fi considerat ca fiind împlinit.
În cadrul prezentelor concluzii scrise vom dezvolta
îndeosebi această suţinere şi
argumentaţie subsidară, întrucât în cadrul
motivelor de apel am dezbătut pe larg problema regimului juridic aplicabil
acţiunilor în declararea nulităţii absolute a unor hotărâri
ale adunării generale ale acţionarilor adoptate în perioada
1990-2003.
I.
Termenul de prescripţie de 15 zile
prevăzut de fostul art. 90 alin.2 din Legea societăţilor
comerciale nr.31/1990 nu s-a împlinit
Premiză.
Este necontestat de către
intimata-pârâtă că textul Hotărârii AGEA din data de 9 aprilie
1993 nu a fost publicat niciodată în Monitorul Oficial.
1.1. Sediul
materiei-texte legale relevante
Textul fostului art. 90 alin.2
din Legea nr.31/1990 arăta:
Hotaririle adunarii generale contrare contractului de societate, statutului sau legii pot fi atacate in justitie, in termen de 15 zile de la data publicarii in Monitorul Oficial, de oricare dintre actionarii care nu au luat parte
la adunarea generala sau au votat contra si au cerut sa se insereze aceasta in procesul-verbal al sedintei.
Acesta este
textul legal în vigoare care reglementa acţiunea în anulare la data
ţinerii adunării generale a cărei hotărâre a fost
atacată prin acţiunea introductivă.
Obligaţia
publicării textului hotărârilor AGA în Monitorul Oficial era
stipulată în cadrul fostului art. 89 alin.4 din Legea nr.31/1990:
Pentru a fi opozabile tertilor, hotaririle adunarii vor fi depuse
in termen de 15 zile la registrul comertului, pentru
a fi mentionate in extras in registru si publicate in
Monitorul Oficial.
În acelaşi timp, efectul principal al publicării
era precizat în cadrul art.89 alin.5:
Ele (n.n.hotărârile AGA) nu
vor putea fi executate mai inainte de aducerea la indeplinire a acestor formalitati.
Referitor la chestiunea majorării
capitalului social, dispoziţiile fostului art. 157 prevedeau
Hotarirea adunarii
extraordinare pentru marirea capitalului social se va publica in Monitorul Oficial, acordindu-se pentru exercitiul dreptului de preferinta un termen de cel putin
o luna, cu incepere din ziua
publicarii.
Odată cu adoptarea OUG nr.32/1997[2],
textul art. 89 alin.4 din Legea nr.31/1990 a fost modificat prin art.I pct.31 din ordonanţă, având următorul
conţinut:
Pentru a fi opozabile tertilor, hotarârile adunarii generale vor fi depuse în termen de 15 zile la
Oficiul Registrului comertului, pentru a fi mentionate în registru si publicate în Monitorul Oficial al
României. În cazul în care aceste hotarâri implica
modificarea actului constitutiv, se va putea publica numai actul aditional cuprinzând textul integral al clauzelor
modificate."
Legea nr.31/1990 a fost republicată
în Monitorul Oficial nr.33/29.01.1998, prin republicare fostul art. 89 devenind
art. 130. În urma republicării Legii nr.31/1990 în Monitorul Oficial
nr.1066 din 17.11.2004, art. 130 a devenit art. 131.
Teza a II a a acestui text
legal a fost abrogată prin Legea
nr.441/2006, astfel încât, în prezent nu este posibilă doar publicarea actului
adiţional în Monitorul Oficial.
În ceea ce priveşte hotărârea
adunării generale extraordinare a acţionarilor privind majorarea
capitalului social, textul art.206 din Legea nr.31/1990, astfel cum a fost
aceasta modificată prin OUG nr.32/1997 prevedea, de asemenea,
obligativitatea publicării acestei hotărâri în Monitorul Oficial al
României.
Modificarea Legii societăţilor
comerciale prin Legea nr.161/2003 privind
unele masuri pentru asigurarea transparentei în exercitarea demnitatilor
publice, a functiilor publice si în mediul de
afaceri, prevenirea si sanctionarea corupţiei a
condus la o nouă renumerotare a articolelor Legii nr.31/1990, art. 206
devenind art.211 în textul republicat al Legii din 2004[3].
Având în vedere eliminarea posibilităţii publicării doar a
actului adiţional în cazul modificării actului constitutiv, art. 211
a fost abrogat prin OUG nr.82/2007, fiind o normă care dubla alte texte
legale în vigoare care produceau aceleaşi efecte juridice.
Dacă se cercetează toate modificările în timp ale
acestui text legal, se poate observa că obligativitatea publicării în
Monitorul Oficial a Hotărârilor privind majorarea capitalului social s-a
menţinut permanent din 1990 şi până în prezent.
1.2. Hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor
care decidea majorarea capitalului social trebuia publicată în mod
obligatoriu în Monitorul Oficial
Norma
juridică din fostul art.157 din Legea societăţilor comerciale
era o normă imperativă.
Norma de drept privind obligativitatea publicării Hotărârilor
AGA în Monitorul Oficial atunci când se decidea majorarea capitalului social
are caracter de normă specială, derogatorie, faţă de norma
de drept supletivă cu caracter general în vigoare în perioada 1997-2006
care permitea, în cazul modificărilor actului constitutiv publicarea doar
a actului adiţional modificator. Această concluzie este evidentă, din moment ce majorarea
capitalului social reprezintă o cauză aparte de modificare a actului
constitutiv, iar fostul art. 130 (apoi 131) alin.4 se referea la toate
situaţiile de modificare a actului constitutiv.
În acest mod, suntem în
prezenţa aplicării principiului specialia generalibus derogant
în materia posibilităţii publicării, în perioada 1997-2006,
numai a actului adiţional modificator a actului constitutiv.
O asemenea soluţie
aleasă de legiuitor este firească, având în vedere că
exercitarea dreptului de preferinţă al acţionarilor este
legată de momentul publicării în Monitorul Oficial a Hotărârii
AGEA, orice subscriere sau vărsământ efectuat înainte de acest moment
nefiind legală.
Este de subliniat şi
caracterul imperativ al fostului art. 157 din Legea nr.31/1990 (în forma în
vigoare în 1993) faţă de caracterul supletiv al normei art. 130
alin.4 (introdusă în 1997).
Astfel,
chiar dacă s-ar primi susţinerea în sensul că art.89 alin.4,
astfel cum a fost modificat prin OUG nr.32/1997, ar fi incident în cazul unei
Hotărâri AGEA adoptate cu patru ani anterior intrării sale în
vigoare, tot nu se poate susţine că au fost respectate prevederile
fostului art. 157, devenit art. 206 şi apoi art.211 din Legea nr.31/1990,
în vechea redactare.
Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie, pronunţându-se în perioada în
care erau în vigoare dispoziţiile art.131 alin.4, referitoare la
posibilitatea publicării doar a actului adiţional în cazul modificării
actului constitutiv, a arătat[4]
fără echivoc:
publicarea hotărârilor
A.G.E.A. în cazul majorării de capital prin aporturi noi, care în cazul
societăţilor pe acţiuni se realizează prin emisiunea de
acţiuni noi sau prin majorarea valorii nominale a acţiunilor
existente în schimbul unor aporturi în natură sau în numerar, se
publică în scopul de a se asigura dreptul de preferinţă al
acţionarilor, dar şi pentru opozabilitatea acestora pentru cazul când
acţiunile care nu sunt subscrise de acţionari sunt oferite
terţilor, prin ofertă publică.
1.3 Interpretarea textelor legale relevante. Publicarea unui act
adiţional în anul 1995 nu suplineşte nepublicarea textului unei
Hotărâri AGEA adoptate în 9 aprilie 1993
În interpretarea textelor legale
relevante nu vom putea face abstracţie de aplicarea principiului tempus regit actum.
Neretroactivitatea
legii civile, statuate de art.1 Cod civil, impune aplicarea normelor de drept
substanţial în vigoare în momentul naşterii actului juridic în
discuţie.
Astfel,
Hotărârea AGEA a Băncii Comerciale Ion Ţiriac
din data de 09.04.1993 trebuie analizată potrivit normelor de drept
incidente la acea dată.
Din analiza normelor
juridice sus-menţionate la pct. 1.1. se desprind următoarele
consecinţe juridice:
a) La data ţinerii Adunării
Generale a Acţionarilor B.C.Ion Ţiriac din 09.04.1993, era în vigoare textul legal
care impunea publicarea textului hotărârii AGA în Monitorul Oficial drept
condiţie preliminară imperativă pentru punerea în executare a
dispoziţiilor cuprinse în respectiva Hotărâre AGA.
b) Termenul de prescripţie a
dreptului la acţiunea în anularea hotărârii AGA începea să
curgă de la data publicării Hotărârii AGA în Monitorul Oficial,
eveniment care, în cazul Hotărârii AGEA a Băncii Ion Ţiriac din data de 9 aprilie 1993 nu s-a produs
încă..
c) În privinţa Hotărârilor privind
majorarea capitalului social a existat în permanenţă din 1990 şi
până în prezent în Legea nr.31/1990 obligativitatea publicării
acestora în Monitorul Oficial.
Pe de altă parte,
principiul tempus regit actum impune pentru Hotărârea AGEA din 9 aprilie
1993 aplicarea textului fostului art.89 alin.4, care nu făcea vorbire de
posibilitatea publicării doar a actului constitutiv.
Introducerea în Legea nr.31/1990
a acestei posibilităţi în anul 1997 nu poate fi incidentă pentru
hotărârile AGEA adoptate anterior acestei date.
Prescripţia dreptului la
acţiunea în anulare a Hotărârii AGEA din data de 9 aprilie 1993 nu a
început să curgă de la data de 31.03.1995, data publicării unui
act adiţional care cuprindea şi o parte din modificările aduse
statutului băncii de către hotărârea AGEA în discuţie.
Întrucât nu era în vigoare la acea dată o prevedere legală care
să permită doar publicarea actului adiţional şi nu a
textului integral al Hotărârii AGEA.
1.4.
Din analiza actului adiţional publicat la data de 31.03.1995 în Monitorul
Oficial al României nu se pot identifica efectele Hotărârii AGEA din data
de 9 aprilie 1993
În absenţa
textului Hotărârii AGEA a Băncii Ion Ţiriac
din data de 9 aprilie 1993 analiza actului adiţional publicat în data de
31.03.1995 în Monitorul Oficial trebuie raportată la textul
procesului-verbal de şedinţă, depus la dosarul cauzei.
Astfel, în textul
publicat în Monitorul Oficial în 1995 este menţionată o valoare a
noului capital social de 3.150.000.000 lei, împărţit în 90.000
acţiuni cu o valoare nominală de 35.000 lei pe acţiune şi
18.125.000 dolari SUA, împărţit în 72.000 acţiuni cu o valoare
nominală de 250 dolari SUA pe acţiune.
Din textul procesului-verbal al şedinţei
AGEA din data de 09.04.1993 nu rezultă că acţionarii ar fi votat
modificarea art.6 alin.1 din Statut, astfel cum indică textul actului
adiţional publicat în Monitorul Oficial.
Acţionarii au votat la punctul 1 de pe ordinea de
zi doar problema „reglementării dreptului de vot a acţionarilor
băncii”, nefiind vorba de o modificare a actului constitutiv. Mai mult,
din „Cererea de înscriere menţiuni”, depusă de către
reprezentantul Băncii, d-nul Ion Tulpan la
Registrul Comerţului pe data de 28.04.1993, pentru a se menţiona
efectele Hotărârii AGEA din 9 aprilie 1993 şi înregistrată sub
nr.21939, depusă de către intimata-pârâtă la dosarul cauzei,
rezultă că se cerea înregistrarea menţiunii privind „majorarea
capitalului social de la 3.000.000.000 lei la 4.237.500.000 lei”.
Există aşadar o serioasă
neconcordanţă între textul actului adiţional publicat în
Monitorul Oficial în data de 31.03.1995 şi deciziile luate de către
AGEA în şedinţa din data de 9 aprilie 1993.
Cu toată bunăvoinţa de care poate da
dovadă o persoană de bună-credinţă, este greu a se
identifica, analizând textul actului adiţional publicat în Monitorul
Oficial, existenţa unei concordanţe între deciziile luate de
acţionarii Băncii Comerciale Ion Ţiriac
în data de 9 aprilie 1993 şi textul publicat în Monitorul Oficial.
Cu alte cuvinte, din analiza acestui act
adiţional publicat nu rezultă că el redă cu fidelitate,
astfel cum pretindea fostul art. 131 alin.4 din Legea nr.31/1990 „textul
integral al clauzelor modificate”. În opinia noastră, acest act
adiţional conţine, chiar în privinţa fostului art.6 din Statutul
Băncii Ion Ţiriac, menţiuni
suplimentare, referitoare la probleme nesupuse aprobării acţionarilor
la data de 9 aprilie 1993.
În aceste condiţii nu este îndeplinită
cerinţa fostului art.131 alin.4.
1.5. Susţinerea potrivit
căreia termenul de prescripţie a început să curgă de la
data intrării în vigoare a OUG nr.32/1997 este nelegală
În susţinerea
excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune,
intimata-pârâtă a invocat două chestiuni: că în 1995 practica
era în sensul publicării în Monitorul Oficial doar a actului
adiţional şi că, oricum, termenul de prescripţie ar fi
început să curgă de la data intrării în vigoare a OUG
nr.32/1997, care a introdus posibilitatea publicării doar a actului
adiţional atunci când este vorba de modificări ale actului
constitutiv.
Prima susţinere a
intimatei este vădit contrară normei legale imperative din fostul
art.89 alin.4 care impunea publicarea în Monitorul Oficial a tuturor
hotărârilor AGA, drept condiţie prealabilă punerii lor în
executare.
Este fără
îndoială că şi cea de-a doua susţinere vine în coliziune cu
prevederile legale incidente.
Nu se poate interpreta
că OUG nr.32/1997 a retroactivat, contrar
dispoziţiilor art.1 Cod civil, astfel încât să fie aplicabil art.130
alin.4 (numerotarea după republicarea din 1998) şi hotărârilor
AGA adoptate anterior intrării în vigoare a OUG nr.32/1997. OUG nr.32/1997
a produs efecte doar pentru hotărârile AGA adoptate ulterior intrării
sale în vigoare.
Termenul de
prescripţie nu putea curge pentru Hotărârea AGEA din data de 9
aprilie 1993, începând cu momentul intrării în vigoare a OUG nr.32/1997,
unul din motive fiind şi acela că respectiva hotărâre AGEA nu
putea fi pusă în executare, potrivit art. 89 alin.5 din Legea nr.31/1990
(forma în vigoare la data de 9 aprilie 1993) înainte de publicarea acestei
hotărâri în Monitorul Oficial. Neputând fi pusă legal în executare,
nu se poate susţine că ar fi început, anterior publicării sale,
să curgă termenul de prescripţie al acţiunii în anulare.
Hotărârile AGA
adoptate sub regimul OUG nr.32/1997 putea fi puse în executare şi
după publicarea actului adiţional modificator al actului constitutiv,
această prevedere neputând fi însă aplicabile, subliniem, şi
unor acte juridice (hotărârea AGEA din 9 aprilie 1993) care au născut
raporturi juridice guvernate de norme legale diferite. Tempus regit actum
trebuie aplicat şi cu privire la această situaţie.
1.6. Concluzii cu privire la
neîmplinirea termenului de prescripţie extinctivă prevăzut de
fostul art. 90 alin.2 din Legea nr.3171990.
Acţiunea ce face obiectul prezentului dosar a
fost introdusă în interiorul termenului de prescripţie prevăzut
de fostul art.90 alin.2 din Legea nr.31/1990.
Prevederea privind posibilitatea publicării în
Monitorul oficial doar a actului adiţional de modificare a Statutului a
intrat în vigoare în 1997, ulterior adoptării Hotărârii AGEA din data
de 1993 şi nu poate fi incidentă în cauză, astfel încât actul
adiţional publicat în 31.03.1995 nu suplineşte cerinţa fostului
art.89 alin.4, în forma existentă în anul 1993, la data ţinerii AGEA
în discuţie.
Pe de altă parte, fostul art.157 din Legea
nr.31/1990, ale cărui prevederi au fost preluate succesiv în art. 206
şi art. 211 din Legea societăţilor comerciale, impune imperativ
publicarea hotărârrilor adunărilor generale
care decideau majorarea capitalului social. Absenţa unei astfel de
publicări are drept consecinţă neînceperea curgerii termenului
de prescripţie.
II.
Dispoziţiile art.7 alin.2 din Statutul
Băncii Ion Ţiriac, în forma aflată în
vigoare la data ţinerii adunării generale din 9 aprilie 1993 sunt
lovite de nulitate absolută
2.1 Instanţa de fond a
considerat în mod nelegal că dispoziţiile art.7 alin.2 din Statutul
Băncii Ion Ţiriac, în forma aflată în
vigoare la data ţinerii adunării generale din 9 aprilie 1993, nu
fraudau dispoziţiile art. 63 şi 161 din vechea redactare a Legii
nr.31/1990
2.1.1. Instanţa de fond nu a motivat soluţia adoptată
Din cuprinsul
considerentelor sentinţei comerciale nr.849/2008 a Tribunalului Bucreşti-Secţia Comercială lipseşte
orice text care ar putea fi considerat a reprezenta o motivare a soluţiei
de respingere a capătului 2 din cererea introductivă.
Argumentul în sensul
că încălcarea dreptului de preemţiune, statuat de art. 161 din
vechea redactare a legii nr.31/1990, ar fi sancţionată cu nulitatea
relativă şi nu cu cea absolută nu prezintă niciun fel de relevanţă în raport cu soluţia
adoptată de către instanţă. O astfel de susţinere,
nelegală, ar fi putut constitui cel mult un argument pentru admiterea
excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune şi nicidecum
pentru respingerea ca neîntemeiat a capătului 2 de cerere.
2.1.2. Prevederile art. 7 alin.2 din Statutul Băncii Ion Ţiriac, în forma aflată în vigoare la data
ţinerii adunării generale din 9 aprilie 1993, erau contrare normelor
imperative ale art.63 şi 161 din Legea nr.3171990, în vechea redactare
Statutul Băncii
Comerciale Ion Ţiriac prevedea în cadrul art.7,
intitulat „Majorarea capitalului”, la alin.2:
„Domnul Ion Ţiriac
şi grupul său de firme, din ţară şi din străinatate, format din Power
Develpment International B.V.i.c. şi T.V.Rom International ca principali fondatori ai băncii au
dreptul de preferinţă la subscrierea de noi acţiuni emise pentru
majorarea capitalului social până la limita opţiunii sale
iniţiale...de 51% din totalul capitalului social al băncii subscris
în lei şi în dolari SUA.”
În mod evident, acest
text statutar frauda dispoziţiile art.63 din Legea nr.31/1990, în forma
aflată în vigoare la data ţinerii AGEA din 9 aprilie 1993, care
statua principiul conform căruia acţiunile acordă posesorilor
lor drepturi egale.
Clauza statutară atacată prin acţiunea
introductivă instaura o vadită inegalitate
în drepturi a acţionarilor, întrucât ceilalţi acţionari ai
băncii, care nu aparţineau grupului de firme Ion Ţiriac
erau deposedaţi în mod abuziv de dreptul lor de preferinţă la
subscrierea noilor acţiuni ce urmau să fie emise ca urmare a
majorării capitalului social.
Clauza statutară în discuţie era vădit
contrară şi dispoziţiilor art. 161 din Legea
societăţilor comerciale nr.31/1990, în vechea sa forma. Potrivit
acestui text normativ, art. 161[5]:
„Actiunile emise pentru marirea
capitalului vor fi oferite spre subscriere in primul rind
celorlalti actionari, in proportie cu numarul actiunilor pe care le poseda si cu obligatia
ca acestia sa-si exercite dreptul lor de preferinta in termenul hotarit de
adunarea generala, daca in contract sau statut nu se prevede altfel”.
În acelaşi timp, o astfel de clauză
statutară conţinea o cauză ilicită, întrucât scopul
său era fraudarea drepturilor tuturor acţionarilor aflaţi în
afara grupului de firme ale d-lui Ion Ţiriac, a căror drept de preferinţă era
înlăturat.
Altfel spus, această clauză statutară
permitea în mod nelegal unui grup de acţionari ce acţionau în mod
concertat (d-nul Ion Ţiriac
şi grupul său de firme) să îşi majoreze deţinerea la
capitalul social în dauna celorlalţi, care îşi vedeau, pe cale de
consecinţă, diminuate participaţiile.
Avem de-a face în acest caz cu o încălcare a unor
norme legale de ordine publică, întrucât textele art. 63 şi 161 din
fosta redactare a Legii nr.31/1990 conţineau dispoziţii de
natură a garanta respectarea drepturilor acţionarilor unei
societăţi comerciale, fiind vorba de un interes public şi nu doar
de unul particular.
A considera că încălcarea
egalităţii de drepturi conferite de acţiuni şi a dreptului
de preferinţă reprezintă o fraudare a unor interese particulare
este contrar principilor esenţiale atât de
drept societar, dar şi de drept civil în general.
Pe de altă parte, dispoziţiile art.216
alin.3 din actuala formă a Legii societăţilor comerciale,
invocate de către instanţa de fond în considerentele sentinţei
pronunţate nu au nicio o incidenţă în
prezenta cauză.
2.2 Instanţa
de fond a considerat în mod nelegal că dispoziţiile art.7 alin.2 din
Statutul Băncii Ion Ţiriac, în forma
aflată în vigoare la data ţinerii adunării generale din 9
aprilie 1993, nu conţineau o condiţie pur potestativă
Şi în această situaţie lipseşte
cu desăvârşire motivarea soluţiei adoptate de instanţa de
fond.
D-nul Ion Tiriac, acţionar al bancii, împreună cu grupul sau de firme, a beneficiat
conform clauzei respective de dreptul de
a participa în mod preferenţial la majorarea capitalului social, în
detrimentul celorlalti actionari.
Având în vedere caracterul sinalagmatic al contractului de societate (caracter îmbracat si de statut), rezultă că obligaţia corelativă a
acţionarului Ion Ţiriac este
reprezentată de efectuarea aportului necesar majorării capitalului
social al Băncii, atunci când aceasta este decisa de Adunarea
Generală Extraordinară (în care oricum putea să impună
orice hotărâre dorea), însă numai dacă dorea acest lucru. Textul
art.7 alin.2 trebuie privit în corelare cu cel al art. 7 alin.3 din Statut,
unde se preciza că ceilalţi acţionari pot să participe la majorarea
capitalului social, “dacă d-nul Ion
Ţiriac nu doreşte să îşi exercite dreptul de
preferinţă” precizat in art. 7 alin. 2.
În aceste condiţii, art.7 alin.2 din Statutul BC Ion Ţiriac, în vechea redactare, conţine o
condiţie pur potestativă, fiind incidente dispoziţiile art. 1010
Cod civil.
2.3. Clauza din fostul art. 7
alin.2 din Statutul Băncii Comerciale Ion Ţiriac
nu poate fi echivalată cu « avantaje rezervate fondatorilor »,
astfel cum susţine intimata-pârâtă
Intimata-pârâtă
nu a făcut dovada că d-nul Ion Ţiriac şi grupul său de firme au
deţinut calitatea de fondator în sensul vizat de art.8 din Legea
nr.31/1990 în forma în vigoare la 9 aprilie 1993.
Calitatea de fondator
este dobândită numai în situaţia constituirii unei
societăţi prin subscripie publică, ori
din HG nr.1059/1990 privind aprobarea înfiinţării Băncii
comerciale ion Ţiriac şi din Statutul
acesteia nu rezultă că banca în cauză,
intimată-pârâtă, s-ar fi constituit prin subscripţie
publică.
În aceste
condiţii nu se poate face vorbire de posibilitatea acordării unor
avantaje speciale anumitor acţionari, care nu îndeplineau condiţiile
legale pentru a deţine calitatea de fondator al societăţii
comerciale.
Este adevărat
că fostul art. 27 asimila fondatorilor şi persoanele semnatare ale
contractului de societate, precum şi pe acelea cu rol determinat la
constituirea societăţii.
Pe de altă parte
însă, avantajele cuvenite fondatorilor nu puteau fi acordate, potrivit
art.30 decât din beneficiile obţinute de către societate. În
acelaşi timp, adunarea constitutivă trebuia să se pronunţe
asupra acestor avantaje acordate fondatorilor.
În prezenta
cauză, intimata-pârâtă nu a făcut dovada că adunarea
constitutivă ar fi aprobat, în condiţiile neparticipării la vot
a d-lui Ion Ţiriac
şi a grupului său de firme, anumite avantaje pentru fondatori.
Pe de altă parte,
calitatea de membrii fondatori ai Băncii Comerciale Ion Ţiriac o au atât apelantul, cât şi toţi intervenienţii, întrucât au avut calitatea de
acţionar al băncii încă de la momentul constituirii sale. În
afară de d-nul Ion Ţiriac,
niciun alt acţionar iniţial nu a benefiat de vreun avantaj la una dintre majorările de
capital social survenite de-a lungul timpului.
III. Instanţa de fond a admis în mod nelegal
excepţia prescripţiei dreptului la acţiune a capetelor 1 şi
3 din cererea introductivă, întrucât acţiunea în constatarea
nulităţii absolute a unui act juridic este imprescriptibilă
Nu vom relua
susţinerile ample din cadrul motivelor de apel cu privire la
imprescriptibilitatea acţiunii în declararea nulităţii absolute
a unei hotărâri a adunării generale a acţionarilor adoptate în
perioada 1990-2003.
Vom sublinia doar
două aspecte esenţiale:
a) Nu poate fi concepută din punct de vedere
al sistemului de drept românesc existenţa unei dualităţi de
regimuri juridice aplicabile nulităţii absolute a unor acte juridice,
în absenţa unei norme juridice exprese care să impună derogarea
de la regimul de drept comun statuat de art.2 din Decretul nr.167/1958. Cel mai
bun exemplu, din punct de vedere al tehnicii de redactare a actelor normative
este actualul art. 45 alin.5 din Legea nr.10/2001 care instituie un termen de
prescripţie de un an, „indiferent de cauzele de nulitate”. Prin comparaţie
fostul art. 90 alin.2 din Legea nr.31/1990 nu preciza că vizează
toate tipurile de nulităţi.
b) Făcând vorbire de „cererea în anulare”,
art.90 alin.4 indica în mod indirect că textul art.90 vizează
exclusiv cauzele de nulitate relativă.
IV.Apelul
incident este nefondat, întrucât apelantul şi intervenienţii
deţin un interes actual în declararea nulităţii absolute a art.7
alin.2 din Statutul intimatei-pârâte
Această
clauză statutară produce în continuare efecte juridice, astfel încât
interesul declarării nulităţii sale este născut, legitim
şi actual.
În mod evident, nu
suntem în prezenţa unei excepţii de la efectul
retroactivităţii nulităţii unui act juridic în cazul
ieşirii din vigoare a unei clauze statutare.
V. Cererea de
intervenţie accesorie este întemeiată şi legală
Toţi intervenienţii au avut la data de 9 aprilie 1993
calitatea de acţionari ai intimatei-pârâte, fiind astfel prejudiciaţi
de efectele Hotărârii AGEA atacate în prezenta cauză.
Pentru considerentele
expuse în cererile de intervenţie, în motivele de apel şi în
prezentele concluzii scrise se impune admiterea tuturor acetor
cereri de intervenţie.
Pentru toate aceste considerente vă solicităm admiterea
apelului desfiinţarea sentinţei atacate, admiterea cererilor de
intervenţie iar pe fond, în temeiul art. 297 alin.1 Cpc,
trimiterea cauzei spre rejudecare către prima instanţă, întrucât
aceasta nu a intrat în cercetarea fondului.
Apelant Nicolaevici
Mihai Paris
Intervenienţi
prin
SCA Duţescu
şi Asociaţii
[1] C.A.Bucureşti, Secţia a IV a civilă, decizia nr.502/2004 în Gabriel Boroi, Octavia Spineanu Matei, „Codul de procedură civilă adnotat, ed. A 2 a, Editura Hamangiu, 2007, p.597
[2] Publicată în Monitorul Oficial nr.133/27.06.1997
[3] Legea nr.31/1990 a fost republicată în Monitorul Oficial nr. 1066 din 17.11.2004
[4] Î.C.C.J., S.com., decizia nr.4576/2005, în jurisprudenţa online a Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie http://iccj.scj.ro/cautare.php?id=29894
[5] In actuala formulare
a art.216 al Legii nr.31/1990 modificata si republicata, este consacrat acelasi
principiu al respectarii dreptului de preferinta al actionarilor existenti in
societate in momentul efectuarii majorarii de capital social. “Acţiunile
emise pentru majorarea capitalului social vor fi oferite spre subscriere, în
primul rând acţionarilor existenţi, proporţional cu numărul
acţiunilor pe care le posedă, aceştia putându-şi exercita
dreptul de preferinţă numai în interiorul termenului hotărât de
adunarea generală, dacă actul constitutiv nu prevede alt termen”