Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Secţia Penală

Dosar nr.24632/3/2006

 

 

 

                                                 Domnule Preşedinte,

 

 

 

Subscrisa Asociaţia Naţională pentru Protecţia Investitorilor (A.N.P.I.), cu sediul în Bucureşti, str. Popa Tatu nr.71, sector1, prin reprezentant legal Nicolaevici Mihail Paris, preşedinte ANPI, în numele membrilor ANPI, investitori FNI constituiţi ca părţi civile în acest dosar, în termen legal, declară:

 

 

 

                                                     RECURS

 

 

          Împotriva Deciziei penale nr.164A/18.06.2008, pronunţată în dosarul penal nr.24632/3/2006, de către Secţia a II a  Penală şi pentru Cauze cu minori şi de familie a Curţii de Apel Bucureşti.

          Judecând recursul, solicităm instanţei de recurs să caseze atât sentinţa de fond cât şi cea a Curţii de Apel în baza prevederilor art.3859  alin.1 pct.9 şi 10 Cpp, iar în baza prevederilor art.38515 alin.1 pct.2 lit.C Cpp, să trimită dosarul spre rejudecare la instanţa de fond.

          Considerăm hotărârea  netemeinică şi nelegală pentru următoarele :

 

 

                    DEZVOLTAREA MOTIVELOR DE RECURS

 

I. Pe latura penală

 

1. Cu privire la aprecierea CAB că AVAS nu are calitatea cerută de lege pentru a fi parte civilmente responsabilă, în procesul penal.

          Prin Decizia penală nr.164A/18.06.2008, CAB a exonerat de răspundere AVAS ca parte civilmente responsabilă în dosar deoarece , pretinde instanţa de apel, că AVAS nu se poate subroga (pag.205 a motivării) decât în calitatea procesuală atribuită de către Parchetul General CEC-ului, adică cea de parte civilă în dosar.

                                                         

 

          Această aserţiune ar putea părea corectă, însă, la pag.209-211, aceeaşi instanţă, răspunzând motivului de apel al AVAS prin care aceasta solicita anularea contractului de fidejusiune, conchide că acesta nu poate fi anulat.

          CAB constată că instanţa civilă s-a pronunţat favorabil prin Sentinţa 4516/25.07.2000 a Secţiei Comerciale a Tribunalului Bucureşti, sentinţă rămasă ulterior definitivă şi irevocabilă, cu privire la valabilitatea contractului de fidejusiune-cauţiune încheiat cu CEC. Deşi apreciază că hotărârea instanţei civile nu reprezintă autoritate de lucru judecat în faţa instanţei penale, instanţa de apel conchide că ”constatarea nulităţii acestuia, după punerea sa în executare, ar presupune restituirea sumelor încasate de o parte a investitorilor FNI, deşi primirea acestor sume s-a făcut în baza unor hotărâri definitive şi irevocabile, aşa încât ar fi pericilitată securitatea şi stabilitatea raporturilor juridice, consfinţite prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile. Totodată, prin această măsură s-ar aduce atingere art.1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care garantează protecţia proprietăţii….

Pe de altă parte , pronunţarea unei hotărâri contrare celei civile, care a statuat cu privire la valabilitatea contractului de fidejusiune-cauţiune, la un interval ulterior, considerabil de timp, în sens contrar, ar crea o situaţie de incertitudine care ar rupe justul echilibru între interesul public şi imperativele de apărare a dreptului persoanei la respectarea bunurilor sale.”

          Revenind la chestiunea privind calitatea de parte civilmente responsabilă a AVAS în cauza penală, trebuie să arătăm că şi aici se aplică ad-literam raţionamentul făcut tot de către instanţa de apel, la câteva pagini distanţă, în cuprinsul motivării apelului !

          Faptul că Avas este parte civilă în dosar, nu exclude şi calitatea sa de parte civilmente responsabilă. Cele două calităţi nu au în vedere aceleaşi fapte şi nici aceeaşi ipoteză de răspundere, deci nu se exclud.

 

- Este parte civilă pentru prejudiciile suferite ca urmare a faptelor unor persoane fizice care au calitatea de inculpaţi în dosar;

- Rămâne ca parte responsabilă civilmente, substituindu-se CEC, în baza contractului valabil de fidejusiune-cauţiune.

 

          Chiar dacă contractul de fidejusiune ar fi fost anulat de către instanţa penală, AVAS tot ar fi trebuit să rămână parte civilmente responsabilă în cauza penală pentru că deja a efectuat nişte plăţi către o parte dintre investitori. Chiar dacă nu ar fi comitent în cauză, AVAS răspunde civil pentru că a executat contractul de fidejusiune şi pentru că şi-a asumat această obligaţie.

          AVAS se obligă în continuare şi capătă calitatea de parte civilmente responsabilă în locul CEC-ului şi în virtutea stabilităţii raporturilor civile. Este exact raţionamentul făcut de către instanţa de apel pentru păstrarea efectului contractului de fidejusiune faţă de cei din procesul comercial, dar transpus pe situaţia de parte civilmente responsabila a AVAS din dosarul penal. Instanţa de apel apreciază că în mod corect AVAS şi-a asumat calitatea faţă de cei din procesul civil şi nu putem înţelege cum de apreciază că în cauza penală nu poate !?

          Deşi instanţa de apel încearcă să opereze cu două unităţi de măsură, încercând să exonereze AVAS de obligaţiile faţă de părţile civile din dosar, conchidem că nu

este posibil ca AVAS să facă iniţial plăţi benevole, dar să nu poată fi obligat în continuare. Printr-un raţionament juridic viciat instanţa de apel încearcă să înfrângă însăşi voinţa benevolă a AVAS şi securitatea raporturilor civile , care de fapt nu pot fi înfrânte!

          Reiterăm şi practica CEDO invocată chiar de către instanţa de apel, care obligă la practică juridică unitară şi instanţele din România.

          Considerăm că instanţa de apel a dat o motivare contradictorie , viciată, acestui motiv de apel al AVAS şi rugăm instanţa de recurs să caseze sentinţa CAB pe această chestiune în baza prevederilor art.3859 ,alin.1 pct.9 Cpp.

 

2. În ceea ce priveşte anularea de către instanţă a unor înscrisuri în baza prevederilor art.14 alin.3 lit.a raportat la art.348 Cpp

          Instanţa de apel apreciază că aceste acte au un conţinut necorespunzător adevărului, fiind falsificate de către inculpaţi, drept pentru care se impunea anularea acestora pentru restabilirea situaţiei anterioare comiterii infracţiunii.

          Constatăm cu surprindere că în motivarea oferită, instanţa de apel se mărgineşte să reţină drept corecte aserţiunile instanţei de fond şi nu analizează deloc motivul nostru de apel , motivarea oferită cuprinzând simpla afirmare a unor concluzii, fără indicarea datelor concrete folosite ca premise.

          Pentru a motiva acest motiv de recurs , vom folosi Codul de Procedură penală comentat de Nicolae Volonciu şi Adina Vlăsceanu – Editura Hamangiu 2007, unde în capitolul ”Recursul”, la pag.66-67 se arată:

”În practica instanţelor române de recurs s-a decis că, dacă în considerentele deciziei instanţei de apel se reţine numai că ‹instanţa fondului a făcut o corectă  apreciere a situaţiei de fapt în raport cu probele administrate›, fără a se face referire la probele invocate de persoana care a declarat apel, probe pe care instanţa de apel nu le-a analizat (CAB, Secţia I penală, Decizia nr.342/1997, în G.Antoniu, A.Vlăsceanu, A.Barbu, op.cit., p.367-368), sau că, dacă în considerentele deciziei instanţa de apel nu a examinat motivele de apel invocate, mărginindu-se să redea în cuprinsul deciziei evoluţia judecăţii pentru a conchide, fără a motiva , că sentinţa atacată este temeinică, fiind rezultatul unei analize serioase a stării de fapt reţinute (ICCJ, Secţia Penală, Decizia nr.3339/17.06.2004, G.Antoniu, A.Vlăsceanu, A.Barbu, op.cit., p.352-353), decizia instanţei de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia, fiind incident cazul de casare prevăzut în art.3859 alin.1 pct.9 Cpp.”

          Ca urmare, reiterăm motivul de apel , rugând instanţa de recurs să constate că instanţa de apel nu s-a pronunţat pe acest motiv de apel al ANPI şi solicităm casarea sentinţei de apel pe această chestiune, în baza prevederilor art.3859 alin.1 pct.9 Cpp.

 

 

MOTIV DE APEL

Instanţa de fond a decis fără nici o justificare anularea unor raportări ale administratorului de fond, ale cenzorului extern independent şi ale Consiliului de Încredere, către CNVM, datând din perioada 1998-2000. Considerăm că această hotărâre a instanţei nu se justifică, cu atât mai mult cu cât altor raportări mai vechi nu li se aplică acelaşi tratament. ACESTE DOCUMENTE AFLATE ÎN ARHIVA FNI SUNT PROBE ZDROBITOARE cu privire la modul în care a funcţionat fondul, modalitate despre care conducerea CNVM a avut ştiinţă şi că anularea lor nu face decât să permită instanţei să dilueze vinovăţiile celor implicaţi şi în special a inculpaţilor din conducerea CNVM. ACESTE ACTE ŞI-AU PRODUS EFECTELE ŞI O ANULARE A LOR ÎN PREZENT NU AR AVEA NICI O FINALITATE.

          Totodată, pe latura civilă se observă că ANULAREA UNOR ASTFEL DE ÎNSCRISURI DILUEAZĂ VINOVĂŢIA CNVM şi implicit a statului în repararea pagubei produse părţilor civile. O astfel de soluţie a instanţei A PERMIS, ÎN MOD INDIRECT, JUSTIFICAREA MICŞORĂRII CUANTUMULUI DESPĂGUBIRII.

          În ceea ce priveşte baza legală a măsurii este de observat că articolele indicate nu justifică cu nimic măsura luată. Art.14 alin.3 lit.a Cpp raportat la ultima teza a art.348 Cpp se referă la restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii prin desfiinţarea totală a unui înscris. Ori, în speţă observăm că prin desfiinţarea acestor înscrisuri, părţilor civile nu numai că nu li se repară paguba, ci această situaţie este folosită pentru a justifica minimizarea pagubei.

 

II. Pe latura civilă

 

1.Cu privire la recunoaşterea prejudiciului produs de către inculpaţi părţilor civile la valoarea unităţii de fond de 103720 lei.

În esenţă, motivarea instanţei cu privire la respingerea acestui motiv de apel al ANPI este că nu se pot admite despăgubiri pentru părţile civile la ultima valoare afişată a FNI  de 103720 lei/unitate pentru că aceasta nu era reală. Instanţa precizează că nu va ţine seama nici de valoarea unităţii de fond rezultată din expertiză şi că va acorda despăgubiri doar la valoarea de achiziţie a unităţii de fond. E ca şi cum instanţa ar spune că nu e de acord nici cu cererea părţilor civile nici cu expertul, ca urmare o dăm la pace! Pentru instanţa de apel nu a contat că o astfel de propunere nu avea nici o bază legală.

De asemenea, instanţa de apel a pretins că baza legală a unei astfel de soluţii ar fi prevederea din art.6 a Prospectului de emisiune al FNI emis în 1995, care prevedea că în orice condiţii se va returna investitorilor suma investită, prevedere pe care toţi investitorii o cunoşteau.

Criticând motivarea instanţei de apel, arătăm că toate aspectele care vizează gestiuni frauduloase, valoarea nereală a unităţii de fond, nu sînt imputabile investitorilor. Nimeni nu poate invoca propria culpă pentru a se deroba de răspundere ! E aberant!

În toată jurisprudenţa s-a stabilit că într-o astfel de fraudă, când se induce în eroare partea vătămată, soluţia e una singură: suferă infractorii şi părţile civilmente responsabile, nu părţile civile!

Este evident că nu victima este cea care va suporta prejudiciul infracţiunii, creat prin înşelăciune. Prezentarea nereală a unor date este parte componentă a elementului material al infracţiunii de înşelăciune. Această prezentare nereală nu poate avea în acelaşi timp două valenţe juridice: pe de o parte să fie reţinută drept element constitutiv al infracţiunii de înşelăciune, dar în acelaşi timp să fie reţinută şi drept situaţie de fapt, scuzabilă , care limitează răspunderea făptuitorilor şi a părţilor civilmente responsabile. De fapt, infractorul este scuzat astfel, imputându-se părţii vătămate efectul înşelăciunii.

Mentalitatea etalată de instanţa de apel este de a face un sofism juridic pentru a proteja infractorii de răspunderea care le revine, acţionând simetric opus principiului roman de drept prin care un act este interpretat în sensul de a produce efecte juridice, nu de a nu produce efecte juridice. Instanţa face tot posibilul de a interpreta acest act în sensul de a nu produce efecte juridice!

Continuarea publicităţii unui prospect lipsit de valoare juridică poate fi considerată cel mult un act distinct de înşelăciune  şi nu un motiv de a exonera de răspundere!

Câtă vreme inculpaţii şi părţile civilmente responsabile aveau ştiinţă de existenţa unui nou prospect, necriticabil sub aspectul valabilităţii în formă şi fond, acesta este singurul care ţine şi angajează juridic pe aceştia, în limitele prevăzute de prospect şi lege. Este aberant şi antijuridic a pretinde că notorietatea frauduloasă a unui act juridic abrogat ar fi de natură să profite infractorului şi să înlăture răspunderea bazată pe un act juridic în vigoare, obligatoriu pentru infractori şi instanţă.

A admite altfel înseamnă a oferi benevol infractorului un instrument la îndemână bazat pe precedentul judiciar de limitare a răspunderii juridice prin acte care ţin de propria lor voinţă, prin promovarea unui act fals, fapt ce le-ar da convingerea intimă că acţionând astfel, doloziv, vor avea o responsabilitate limitată, iar legile în vigoare nu le-ar mai fi aplicabile datorită acestui precedent judiciar.

Instanţa de apel îi oferă alternativă infractorului: dacă vrei să răspunzi integral, fii corect şi promovează prospectul corect, dar dacă vrei să răspunzi doar parţial, fii infractor până la capăt şi promovează un prospect fals, pentru că asta va fi scăparea ta juridică de răspundere.

Sintetizând, aceasta este ceea ce rezultă din teoria pe care ne-o prezintă instanţa de apel. Avem impresia că ne aflăm în faţa unui FNI perpetuum mobile, pentru că toţi cei care s-au atins de rezolvarea acestei probleme , fie că a fost vorba de poliţie, parchet sau instanţe, au încercat nu să descifreze realitatea faptelor şi s-o trateze în mod legal, ci dimpotrivă, au încercat să o mistifice. Parcă toată lumea care vine în contact cu acest dosar este infestată de răul cuprins în această fraudă uriaşă.

În final, arătăm că de fapt, instanţa nu s-a pronunţat pe motivul de apel al ANPI , deoarece noi am indicat ca bază legală a cererii prevederile art.12 din OG 24/93 precum şi contractul de societate civilă şi nu contractul de fidejusiune sau prospectul de emisiune. Ca să scape de eludarea unei prevederi legale ce nu putea fi înlăturată, instanţa de apel a judecat motivul de apel al ANPI la grămadă cu cel al altor asociaţii sau investitori individuali, care nu îşi motivaseră cererile în acelaşi mod ca ANPI. Practic instanţa de apel nu s-a pronunţat pe cererea noastră , invocând în motivare chestiuni pe care noi nu le-am amintit.

Ca urmare, vă rugăm să casaţi sentinţa CAB pe acest aspect în baza prevederilor art.3859 alin.1 pct.10 Cpp.

 

2. Cu privire la caracterul răspunderii inculpaţilor faţă de părţile civile

 

          În motivarea respingerii cererii ANPI privind valoarea unităţii de fond pentru despăgubire, instanţa de apel reia precizarea că nu se pot acorda despăgubiri la valoarea de 103720 lei/unitate , deoarece astfel investitorii s-ar îmbogăţi fără justă cauză (sic!).

          Instanţa pretinde că între investitori şi administratorul FNI nu s-a încheiat nici un contract şi că în cauză răspunderea care se naşte nu are un caracter contractual ci delictual.

          Instanţa de apel se află într-o gravă eroare , deoarece între investitori şi administratorul FNI s-a încheiat un contract la data subscrierii. Carnetul de investitor reprezintă anexă la contractul de societate civilă al FNI, conţinând în preambul extrase din drepturile şi obligaţiile contractuale. Subscriind la fond , fiecare investitor a semnat acest contract cu administratorul FNI, având drepturi şi obligaţii contractuale.

A afirma că raportul între un fond de investitii si investitori este unul de raspundere civila delictuală, înseamnă a pune întregul lor raport juridic pe seama unui fapt (cum ar fi un accident sau distrugerea unei case) şi nu pe seama unui act juridic constând in subscriptie. Orice semnătură este esenţa unui act juridic si nu a unui fapt juridic, un act juridic atrage răspundere contractuală, un fapt juridic este doar premisa răspunderii civile delictuale. Nu este real că unităţile de fond au fost distribuite unor persoane pe baza unor fapte accidentale sau au fost aruncate de pe un bloc, investitorii au facut plăţi în baza unui act juridic al subscriptiei. Ori de cate ori apare un angajament printr-un act juridic singura raspundere este cea contractuala.  În lumina celor de mai sus, motivarea oferită de instanţa de apel este absurdă.

Ca urmare, rugăm instanţa de recurs să caseze această motivare a sentinţei de apel în baza prevederilor art.3859 alin.1 pct.10 Cpp.

 

 

3. Cu privire la daunele morale solicitate

CAB apreciază că având în vedere natura infracţiunilor ce au făcut obiectul cauzei, aceasta nu îndreptăţeşte părţile civile la obţinerea de daune morale.

Tocmai, având în vedere natura şi amploarea prejudiciului , afirmaţia instanţei de apel este absolut nejustificată.

Este de notorietate emoţia publică stârnită în întreaga ţară de descoperirea crah-ului FNI. Situaţia de la FNI a influenţat evoluţia întregii pieţe de capital de după anul 2000. Anterior a mai existat şi crah-ul FMOA din 1996, care a provocat la fel mari pierderi şi emoţii printre investitori.

După crah-ul FMOA din 1996 s-a promis o rezolvare exemplară şi asanarea pieţei de capital pentru ca astfel de situaţii să nu mai poată apărea. Afacerea a fost muşamalizată de către instituţiile statului, iar instanţele care au judecat cauza FMOA, pur şi simplu au îngropat cauza, stârnind o imensă dezamăgire în rândul populaţiei.

În prezent se încearcă o ”rezolvare” în acelaşi mod al dosarului FNI. Afirmaţiile şocante făcute de către instanţa de fond şi cea de apel ar fi trebuit să conducă la anchetarea acestor instanţe şi la îndepărtarea din magistratură a magistraţilor care au acţionat sub evidentă influenţă.

          Considerăm că este absolut necesar să fie acordate daune morale însemnate părţilor civile pentru suferinţele îndurate şi să se facă o judecată exemplară care să descurajeze pe viitor eventualii infractori şi pe cei doritori să-i sprijine dintre înalţii funcţionari de stat şi aceasta pentru că ambele fraude (FMOA şi FNI) nu ar fi fost posibile, aşa cum s-a demonstrat, fără acoperirea unor instituţii sau societăţi de stat.

          Solicităm daune morale în valoare de 80 000 000 lei pentru care vom depune şi probe.

Solicităm casarea motivării instanţei de apel pe acest capăt de cerere în baza prevederilor art.3859 alin.1 pct.10 Cpp.

 

4.Cu privire la cheltuielile de judecată

   Solicităm casarea motivării instanţei de apel pe acest capăt de cerere în baza prevederilor art.3859 alin.1 pct.10 Cpp.

          Vom depune la instanţa de recurs borderoul de cheltuieli.

                                                         

5. Cu privire la greşelile conţinute în lista persoanelor admise la despăgubire

          Însăşi instanţa de apel recunoaşte că sentinţa în forma ei actuală , pe care CAB a refuzat pur şi simplu să o corecteze , refuzând cererea ANPI de efectuare a unei expertize, este imposibil de pus în executare (sic!).

          Fără să analizeze deloc motivele de apel ale  ANPI pe acest aspect, fără să dispună proba cu expertiză care se impunea , instanţa de apel  s-a folosit de o ”găselniţă” şi a afirmat nonşalant că ”atribuirea sumelor generic şi stabilirea criteriilor concrete în care să se facă acest lucru, este de natură să înlăture inconvenientele”.

          Instanţa de apel a emis o sentinţă fără a preciza exact despăgubirile, urmând ca, probabil acestea să fie stabilite extra-judiciar de către instituţia care va face plăţile. Evident nici nu se pune problema că am putea accepta vreodată o astfel de situaţie.

O instanta de judecata nu poate judeca decat în baza temeiurilor de fapt si de drept ale unei solutii, infirmând o soluţie atunci când constată o eroare în decizia pronuntata sau confirmand solutia, daca aceasta este corecta. Instanţa, astfel, este obligata sa infirme o solutie ori de cate ori ea nu răspunde cerinţelor legii privind conditiile de valabilitate.

Soluţia dată de instanţa de apel, prin care constata neconformitatea deciziei atacate cu cerintele de fond si de forma legale, dar care in acelasi timp făcea “recomandari” privind “cârpirea” soluţiei pentru “legalizarea” acesteia, este ea însăşi nelegală, neexistând o toleranţă a sistemului judiciar in materia de nulitati absolute. Singura solutie, pe care instanta de apel putea sa o pronunte era aceea de a constata “erorile” cuprinse in dispozitiv si admitand apelul, să modifice sentinţa atacată, iar pe fond să admită pretenţiile civile, astfel cum au fost formulate.

          Faţă de cele arătate mai sus considerăm că instanţa de apel nu a ţinut seama de cererile esenţiale ale ANPI, situaţie faţă de care a încălcat drepturile procesuale ale membrilor asociaţiei şi a influenţat soluţia în dosar.

          Prin urmare, rugăm instanţa de recurs să caseze această motivare a sentinţei de apel în baza prevederilor art.3859 alin.1 pct.10 Cpp.

 

6. Cu privire la nulitatea relativă a sechestrului instituit asupra patrimoniului FNI

Instanta considera că lipsa procesului verbal de sechestru nu afecteaza valabilitatea măsurilor luate de către parchet, acesta constituind doar un mijloc de proba. Înşiră apoi numarul ordonantelor prin care s-au luat diverse masuri, care asa cum am aratat in motivele de apel au condus la fraudarea patrimoniului. Instanta apreciază că aceste ordonanţe probează că măsura sechestrului a fost dispusă şi adusă la indeplinire de către parchet.
           Este adevărat că procesul-verbal este doar o măsura de formă.
Cu toate acestea procesul-verbal este o conditie de forma esentială, care face parte dintr-o masura imperativa a legii, astfel incat nulitatea este una absolută, care nu poate fi acoperită.            

Instanta nu spune nimic si despre fondul masurilor luate de catre parchet, cuprinse in aceste ordonante. Cum putea parchetul, daca a instituit sechestrul cu scopul prezervarii drepturilor investitorilor si pentru a asigura despagubirea acestora, sa dispuna instrainarea unor parti ale patrimoniului fara ca proprietarii sa stie si sa dispuna, asa cum prevede legea. Putem dovedi ca prin masurile parchetului s-au produs pagube uriase in dauna investitorilor. Instanta pretinde ca doar din greseala   s-a dispus sechestrul si asupra conturilor FNI, nu numai asupra celor ale Sov Invest.
Atunci cand admite ridicarea masurilor asiguratorii, instanta se refera doar la erori de forma ale masurii nu si la erorile de fond.

Învederăm instanţei de recurs că instanţa de apel nu  s-a pronunţat şi asupra motivelor de fond pentru care am solicitat anularea rezoluţiilor Parchetului.

Prin urmare, rugăm instanţa de recurs să caseze această motivare a sentinţei de apel în baza prevederilor art.3859 alin.1 pct.9 şi10 Cpp.

7. Cu privire la solicitarea ANPI de ridicare a sechestrului asupra patrimoniului FNI

Instanta pretinde ca ANPI a folosit ca argument numai modul de aducere la indeplinire al instituirii masurii asiguratorii. De asemenea, instanta pretinde ca pe fond masura era justificata legal deoarece, a instituit sechestru pe conturile Sov Invest. Desi din 2005 sesizăm  că parchetul si toate instantele care au judecat pana acum se aflau in eroare, doar instanta care a judecat al doilea apel a observat si admis eroarea, ridicand sechestrul. Chiar si instanta de apel insista si acum ca masura era justificata, invocând că parchetul nu a sesizat diferenta dintre conturile Sov Invest si ale FNI.
           Instanta se margineste sa ridice sechestrul de pe conturi, desi noi am cerut sa ridice sechestrul de pe tot patrimoniul, asta insemnand arhiva, valorile mobiliare si orice alte valori. Iar instanta ne spune ca nu ni le poate preda pentru ca nu face obiectul acestei actiuni penale. Afirmatia instantei este o aberatie pentru ca in momentul instituirii sechestrului in 2000, parchetul a sechestrat tot patrimoniul FNI.

 

Solutia instanţei de apel este motivata contradictoriu. Pe de-o parte, instanta admite ca nelegale masurile de sechestru privind conturile FNI, in privinta ordonantelor infirmate, insa nu pastreaza acelasi argumente cand analizeaza legalitatea sechestrului asupra intregului patrimoniu FNI.

Prin urmare, rugăm instanţa de recurs să caseze această motivare a sentinţei de apel în baza prevederilor art.3859 alin.1 pct.9 şi10 Cpp.

8. Cu privire la nulitatea relativă a expertizei efectuate de către Parchetul General

Instanta pretinde ca argumentele noastre nu conduc la refacerea probei. Este drept că procedural nu se poate ataca neconvocarea partilor.

Insă, pe fond, experţii nu aveau dreptul să modifice valoarea unităţii de fond in raport de criterii proprii, care sa infirme regulile fondului. Un expert nu are libertate jurisidictională, el nu judecă, el nu are libertatea de a stabili ceea ce este rezonabil sau echitabil. Un expert este ţinut in analiza sa de regulile contabile si de litera exactă a unor norme prestabilite. Doar un judecator poate limita sau extinde limitele unei răspunderi legale, in limitele legii si a intregului probatoriu. In schimb, expertul nu este judecator, el este tinut de cifre, fără libertate de apreciere asupra cuantumului sumei cuvenite si nu poate stabili variante de calcul, dupa cum au fost sau nu retrase sume din fond. A face altfel, înseamnă că judecatorul săvârşeşte infracţiunea de “denegare de justiţie”, fiind un refuz de a judeca, transferând actul jurisdictional catre un expert, care nu este magistrat.

Astfel, rugăm instanţa de recurs să caseze această motivare a sentinţei de apel în baza prevederilor art.3859 alin.1 pct.9 şi10 Cpp.

9. Cu  privire la cerereaANPI de extindere a motivelor de apel la toţi membrii asociaţiei , inclusiv faţă de cei care nu au depus apel individual (art.373 Cpp)

          Instanţa de apel nici măcar nu a amintit de cererea noastră , cel puţin la motivarea apelului. Menţionăm că printr-o adresă depusă la instanţa de apel la 23.06.2008, observând carenţa în dispozitivul sentinţei, am solicitat expres instanţei ca măcar în motivele de apel să se refere la acest aspect şi instanţa de apel nu s-a conformat.

                  

Solicităm instanţei de recurs să constate că acest motiv de apel nu a fost analizat deloc , situaţie în care solicităm casarea sentinţei de apel pe acest aspect în baza prevederilor art.3859 alin.1 pct.9 Cpp şi analizarea sa de către instanţa de recurs.

 

10. Cu privire la cheltuielile de judecată în cuantum de 50 de lei pentru fiecare parte civilă căreia i-a fost respins apelul, impuse de către instanţa de apel

          Având în vedere gravele erori comise de instanţa de apel în judecarea apelului ANPI, solicităm casarea sentinţei CAB pe acest aspect în baza prevederilor art.3859 alin.1 pct.9 şi 10 Cpp.

 

*               *              *

 

În susţinerea cauzei înţelegem să ne folosim de proba cu acte şi expertiză pentru calcularea corectă a despăgubirilor cuvenite părţilor civile .

 

Solicităm cheltuieli de judecată şi daune morale de 80.000.000 lei, în baza prevederilor art.14 alin.5 Cpp.

 

                                         *              *              *

 

Solicităm instanţei de recurs SĂ EXTINDĂ motivele de recurs depuse de reprezentantul ANPI, la toate părţile civile pe care le reprezentăm. Aceste părţi sunt indicate în borderourile cu recurenţi, membrii ai asociaţiei, depuse la dosar. Totodată, solicităm extinderea motivelor de recurs şi pentru toţi ceilalţi membrii ai ANPI care din diferite motive nu au aflat sau nu au putut să facă recurs, în conformitate cu prevederile art.3857 Cpp. Lăsăm la aprecierea instanţei posibilitatea de a extinde motivele noastre de recurs la întreaga masă de părţi civile în dosar.

 

 

                                                                      Nicolaevici Mihail Paris

Preşedinte ANPI